Succesul este să știi să oferi valoare și să ieși din zona de confort. Asta o putem spune și despre noi, pentru că în ultimele luni ne-am concentrat atenția și în direcții creative.  

Echipa Poloniq a lucrat la crearea identității Restaurantului Carol’s Place din Valea Lupului.

Așadar, ne-am orientat toată creativitatea asupra acestui proiect frumos și suntem mai mult decât încântați să împărtășim cum a fost această experiență pentru noi. 

 

Echipa Poloniq a făcut Brand Proposal pentru Restaurantul Carol’s Place

Carol’s Place este primul restaurant de familie născut în inima celui mai nou și tânăr cartier al Iașului - Valea Lupului. Fondatorii Restaurantului, Raluca și Andrei Baltag, și-au dorit să deschidă un restaurant care să pună în valoare mâncarea bună și momentele petrecute în familie, între prieteni și persoanele dragi, iar rolul nostru a fost de a transforma dorința acestora într-o identitate friendly și de a comunica cât mai bine povestea brandului în mediul online și offline.

 

Ce mesaj transmite logo-ul Carol’s Place

Inspirația noastră a fost de a crea un emoji care să transmită o poveste bazată pe valorile și credințele fondatorilor: plăcerea de a socializa, bucuria de a mânca și starea de bine între prieteni, familie și copii. De aici vine și motto-ul Carol’s Place - Food, Feelings & Friends.

Așadar, vi-l prezentăm pe Carol, emoticonul cool și friendly, în jurul căruia se construiește povestea locului unde se mănâncă și se petrece bine alături de cei dragi.

 

 

“De ce este Carol un emoji?” Cu această întrebare a pornit curiozitatea fondatorilor când au văzut prima versiune de propunere de brand. Ne-am dorit prin intermediul lui Carol să transmitem niște emoții pozitive și cu impact către generațiile Z și Y, și o spunem cu mândrie că Ștefan, Designerul nostru, și-a îndeplinit misiunea mai bine decât se putea. 

Emoji Carols' Place transmite foarte frumos povestea și mesajul conceptului gândit de fondatorii Raluca și Andrei, iar colegul nostru a transpus foarte creativ dorințele acestora pe diverse materiale.

Nu-l poți rata pe Carol pentru că este foarte simpatic și îți rămâne imaginea lui pe retină. 


 

Cum apare Carol’s Place în Social Media

Pentru ca Ieșenii să afle de restaurant, am creat o strategie de comunicare pentru Social Media care să pună în valoare povestea restaurantului. Astfel, primul restaurant de familie din Valea Lupului s-a făcut cunoscut prin intermediul creativității echipei noastre de Marketing care a reușit cu succes să transmită valorile Carol’s Place în Social Media, pe Facebook și Instagram. 

 

Orice campanie de promovare necesită timp pentru a avea rezultate. Dar în cazul Carol’s Place, rezultatele au fost uimitoare chiar de la prima postare. Acest lucru nu îl considerăm surprinzător, dat fiind conceptul restaurantului, echipa care a contribuit la crearea acestuia, dar și credința fondatorilor în mesajul pe care-l transmit. 



Carol’s Place este client Poloniq și folosește sistemul de comenzi online, rezervări și meniu digital

Carols Place folosește cele 3 module digitale pentru afacerile din HoReCa - comenzi online, rezervări online și meniu digital. Așadar, dacă sunteți interesat/ă să plasați o comandă, nu ezitați să accesați site-ul Carol’s Place și să comandați produsele preferate. 

Într-un final ce este Carol’s Place? 

Ne-am convins singuri de faptul că restaurantul corespunde mesajului The friendly Place. Este locul unde vii să mănânci când ți-e foame și vrei ceva bun, când vrei să te simți bine și să petreci alături de prieteni, familie și copii.

Carol’s Place este despre Food, Feelings & Friends și afirmăm că ideea de la care am pornit a prins contur în cel mai frumos mod posibil. Acum Carol’s Place adună toți oamenii frumoși din Iași, unde atât adulții cât și cei mici își au locul. 

Nu am putea neglija faptul că restaurantul dispune de un spațiu de joacă amenajat special  pentru copii, dar și o cameră specială destinată momentelor de liniște între mămici și copii. Milky Way este locul perfect pentru orice mămică în care găsești toate cele necesare pentru bebelușul tău: scutece, șervețele, masă pentru înfășat, dar și altele. Carol’s Place este unul dintre puținele restaurante care dispune de o asemenea cameră, dar și de un teren amenajat pentru copii, unde găsești cărți, plastilină, jocuri, cât și multe altele. Dacă ești părinte, poți fi sigur că ai găsit locul ideal unde poți avea parte momente de respiro și siguranța că micuțul tău are ocupație.

 

 

Așadar, dacă ești în căutarea unui restaurant de familie, unde experiența gastronomică este asigurată de iscusința și profesionalismul echipei de bucătari în frunte cu Chef Andrei Baltag, Carol’s Place este locația perfectă pentru a mânca bine și pentru a petrece timpul cu familia, prietenii și copiii.