Dacă ești într-o plimbare pe Copou și visezi cu ochii deschiși la o vacanță cu iz spaniol și cu preparate delicioase, oprește-te la Andalu și timp de câteva ore vei uita de zgomotul urban și vei călători tocmai până pe tărâmurile andaluze.
Așa ne spun recenziile de la clienții care rămân mereu plăcut surprinși de experiența Andalu și același lucru vi-l putem spune și noi, Bianca și Pasha, după ce am petrecut o zi la restaurantul spaniol din Copou, care face parte din #comunitateaPoloniq.
De la vis la Andalu
Visul Ioanei și al lui Daniel, cei din spatele Andalu, a prins contur în anul 2019. După o experiență de 13 ani în Spania, au venit într-un concediu acasă, la Iași, și au decis că vor să rămână în România și să le împărtășească ieșenilor pasiunea pentru gastronomia spaniolă. Restaurantul este un concept business family, iar Ioana și Daniel pun suflet în tot ceea ce fac, folosind ingredientul lor magic - el amor.
Le face o mare plăcere să servească clienții chiar ei, pentru că vor să cunoască oamenii care le trec pragul și să le ofere o experiență de neuitat.
Dedicarea lor se vede imediat și este foarte apreciată de comunitate. Putem spune că Andalu a ajuns să fie extrem de iubit de ieșeni într-un timp foarte scurt. Mai mult, a fost inclus în Top 10 Restaurante din Iași al celor de la Zile și Nopți la mai puțin de un an de la deschidere.
O experiență andaluză
Se spune că oamenii din Andaluzia sunt foarte calzi și prietenoși. Noi nu am ajuns încă acolo, însă, văzându-i pe Ioana și Daniel cum își întâmpină oaspeții plini de entuziasm și căldură - pe care le-au adus cu ei din cultura spaniolă, nu ne îndoim nicio clipă că este într-adevăr așa.
Terasa Andalu este un loc intim și simplu, asemănătoare cu micile sate andaluze, cu detalii atent poziționate, ce scot în evidență dragostea și pasiunea. Alegria, Amigos, Fiesta, Amar sunt câteva dintre cuvintele caligrafic pictate pe pereți. Muzica spaniolă, mirosul de tapas și paella, combinate cu un pahar de sangria, te transpun direct pe tărâmurile însorite ale Spaniei.
Colaborarea cu Poloniq
Andalu s-a alăturat comunității Poloniq imediat după lansare, încă din luna septembrie 2019. Au pornit cu sistemul de rezervări, iar odată cu instaurarea stării de urgență s-au adaptat rapid la noile condiții și au lansat serviciul de livrări cu ajutorul shopului propriu Poloniq.
Apoi, imediat ce am lansat meniul digital interactiv, au fost primii care au vrut să-l testeze. Iată ce a spus Ioana despre meniul digital:
„Să știi că sunt foarte apreciate meniurile noastre virtuale. Foarte puțini au întrebat de meniul clasic. Și nu-ți zic că mi-am dat seama ce simplu este și pentru noi. Este un drum în minus pe care îl facem. Nu mai vreau să ne reîntoarcem la cel clasic. Chiar nu. Plus spațiu în minus de depozitare. Și e ceea ce am vrut dintotdeauna – flexibilitate. Deci uite ce cadou mi-a făcut pandemia prin Poloniq!”
Mai mult decât un restaurant - o experiență
Ne bucurăm că am cunoscut doi oameni care iubesc ceea ce fac și care au fost deschiși să ne împărtășească cum este o zi la Andalu. Și, bineînțeles, ne bucurăm că am gustat cele mai bune preparate spaniole, care ne-au cucerit imediat inimile.
Și nu trebuie să ne credeți pe cuvânt. Vă invităm să trăiți chiar voi experiența Andalu, cu veselia ei, servirea excepțională, aromele amețitoare și muzica bună, și să ne spuneți apoi dacă v-a plăcut la fel de mult cum ne-a plăcut nouă.